Microgranturi pentru capital de lucru

Microgranturile pentru capital de lucru acordate de fonduri externe nerambursabile se acordă pentru entitățile economice a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență sau îngrădite pe perioada stării de alertă.

Valoarea micrograntului

Grantul acordat este de cel mult 2000 euro, în lei, calculat la cursul Inforeuro valabil în luna septembrie 2020. Micrograntul se acordă sub formă de sumă forfetară.

Beneficiarii eligibili

  • IMM-urile care nu aveau salariați la data de 31 decembrie 2019.
  • PFA și ONG cu activitate economică în unul din domeniile de activitate prevăzute în anexa nr. 1 la OUG nr. 130/2020
  • PFA sau CMI care au fost implicate în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19, care nu au beneficiat de stimulentul medical acordat în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2020

Cheltuieli eligibile

Din suma forfetară acordată se pot finanța următoarele categorii de cheltuieli:

  • stocuri de materii prime, materiale, mărfuri, precum și alte categorii de stocuri necesare activității curente / operaționale
  • datorii curente și restante față de furnizorii curenți, inclusiv față de furnizorii de utilități
  • chiria pe bază de contract încheiat, pentru sediul social sau punctul de lucru unde se desfășoară activitatea pentru care se solicită finanțare
  • achiziția de servicii și reparații necesare activității curente de bază, cu excepția serviciilor de consultanță, studii și alte categorii de servicii indirecte cu activitatea curentă
  • echipamente de protecție medicală, inclusiv materiale de dezinfecție pentru protecția împotriva răspândirii virusului SARS-CoV- 2
  • achiziția de obiecte de inventar, inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare pentru reluarea activității curente
  • achiziția de echipamente, utilaje, instalații, tehnologii, dotări independente necesare pentru reluarea activității
  • plata datoriilor către bugetul statului
  • TVA, cu condiția să fie nerecuperabilă (beneficiar neplătitor de TVA)

Cheltuieli neeligibile

Următoarele categorii de cheltuieli NU pot fi plătite din suma forfetară:

  • salarii
  • achiziții de bunuri second-hand
  • achiziții în sistem leasing
  • chiria activelor corporale, altele decât spațiul pentru sediul social sau punctul de lucru
  • consultanța

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.